Vineri, 05 Iunie 2026

Sindromul atenției deficitare la vârste avansate (S.A.D.V.A)

de Cuget Liber Vineri, 22 Iunie 2012 1345 2 min citire
Sunt alături de toți cei care au trecut de 40 de ani, iar cei care încă n-au trecut, să nu râdă și să aibă speranța că într-o bună zi vor ajunge acolo! Cei care au trecut deja de 40 sau au aceleași simptome sunt anun-țați că s-a descoperit diagnosticul acestei boli: S.A.D.V.A (Sindromul Atenției Deficitare la Vârstă Avansată)
Pentru a înțelege mai bine:
1. Am hotărât ieri să spăl mașina: am luat cheile și am pornit spre garaj, moment în care tocmai am văzut corespondența pe masă.
2. Bun, o să merg să spăl mașina, dar mai întâi să arunc o privire, poate că e ceva urgent.
3. Am pus cheile mașinii pe birou, lângă scrisori și aruncându-mi ochii am văzut că erau câteva facturi de plată și multă publicitate inutilă, drept pentru care am hotărât s-o arunc, dar am văzut că gunoiul era plin.
4. M-am gândit că-i mai bine să-l golesc întâi. Am pus facturile pe birou dar mi-am dat seama că ar fi mai înțelept înainte de orice să merg la bancomatul de lângă casă și să plătesc facturile.
5. Am lăsat gunoiul jos, am luat facturile și m-am îndreptat spre ușă .
6. Unde să fie cardul de bancomat? Ah, în buzunarul hainei pe care am avut-o ieri pe mine!
7. Trecând pe lângă masă, dau cu ochii de berea pe care tocmai o beam. Mă duc după card dar mai întâi o să pun berea asta la frigider.
8. În drum spre bucătărie constat că plantele au un aer cam ofilit; ar trebui să le ud.
9. Pun berea pe masa din bucătărie, când, ia te uită, dau de ochelari! Îi căutam de câteva ore. Să-i pun bine repede!
10. Iau un vas cu apă și dau să mă duc spre sufragerie.
11. Am uitat telecomanda televizo-rului aici. Deseară, când o să vrem să dăm drumul la Tv. nimeni n-o să-și aducă aminte s-o caute la bucătărie. Mai bine s-o duc imediat în sufragerie.
12. Pun ochelarii pe masă și iau telecomanda.
13. Pun apa la plante dar vărs și pe parchet. Las telecomanda pe sofa și merg să iau o cârpă să șterg pe jos.
14. Trecând prin hol mă gândesc că ar trebui să schimb rama unui tablou.
15. Merg mai departe dar nu mai știu ce mă duceam să fac!!!
16. Ah! Ochelarii Nu! Mai întâi cârpă! O iau.
17. Dar dau cu ochii de coșul de gunoi plin.
18. La sfârșitul zilei: mașina e tot nespălata, facturile nu le-am plătit, berea s-a trezit pe masă, la plante am pus două picături de apă, nu știu unde este cardul, nici ochelarii, nici cheile mașinii!
19. Când încerc să înțeleg de ce n-am făcut nimic astăzi, rămân ca trăznit pentru că știu c-am fost ocupat toată ziua!
20. Îmi dau seama că e grav și că trebuie să merg la medic, dar mai întâi cred c-o să mă uit pe restul corespondenței.  
Taguri
Articolul anterior Maxime - vorbe de duh
Articolul următor HOROSCOP

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Fun

Bancuri
Cuget Liber

Ultima oră

Titlurile zilei