Viaţa în jurul unei table de şah. Mircea Cazan, dezvăluiri despre "sportul minţii"

- Mircea, cum te-ai gândit să te apuci de acest sport?
- La vârsta de 4 ani am primit cadou de la unchiul meu un set de şah cu table. Bunicul meu ştia să joace, pentru că juca cu prietenii lui, şi m-a învăţat şi pe mine şah. De acolo am prins o pasiune pentru acest sport şi am ajuns să îl practic peste câţiva ani. Ştiu să joc şi table, m-a învăţat tot el, dar mi-a plăcut mult mai mult şahul.
- Cum a fost primul pas, acela de a te înscrie la un club? Care a fost acesta?
- M-am înscris prima dată la „Şah cu Anca”, un club în care copiii în jur de 4-5 ani învaţă şah, învaţă cum să aşeze sau să mute piesele. Acolo, la început, te învaţă multe şi, mai ales că şahul este un sport greu, ei îl predau copiilor într-un stil mai educativ. Te face să înveţi mai uşor. Apoi am mers la Palatul Copiilor, unde am început să învăţ adevăratul şah, iar apoi am mers la clubul Fianchetto, unde am învăţat foarte multe.

- Ai multe turnee? Unde se ţin acestea? Călătoreşti prin toată ţara?
- Merg des în ţară cu turneele. Pe 8 iulie voi avea un concurs la Techirghiol, un turneu care se numeşte „Mircea Pavlov”. Apoi, pe 16 iulie am la Braşov un Grand Prix, iar în august voi avea la Timişoara un turneu care se leagă cu altul care se dispută la Arad. M-am plimbat prin toată România. Am avut întotdeauna timp să vizitez obiectivele turistice. Am făcut şi fotbal, jucam în curtea şcolii, dar nu se compară cu şahul.

- Care sunt obiectivele tale în ceea ce priveşte şahul? Până unde vrei să ajungi?
- Aş vrea să ajung Mare Maestru, dacă acest lucru va fi posibil. Vreau să devin campion naţional, dar este foarte multă muncă pe care sunt dispus să o fac. Idolul meu este Magnus Carlsen. El joacă şi fotbal, practică şi alte sporturi, la nivel de amator. Chiar dacă este campion mondial, asta nu înseamnă că doar şahul este viaţa lui. Există platforme unde îi pot urmări partidele pe care le joacă. Mă uit cu foarte mare plăcere. Mă mai uit şi la Mari Maeştri din trecut, care ne arată o altă faţă a şahului, mult mai agresivă. Acum, mulţi se antrenează cu calculatorul. Sunt foarte mulţi oameni care nu recomandă acest lucru, dar fiecare cu părerea lui. Calculatorul este mult mai inteligent decât un om, dar în acelaşi timp este şi foarte greu de înţeles. De aceea mulţi lucrează cu el, dar nu îi înţeleg mutările.

- Ce faci în timpul liber, atunci când nu joci şah?
- Mai ies afară cu bicicleta, mă plimb, îmi place să fac circuite. Mai joc şi fotbal, sau baschet. Uitaţi, zilele acestea voi merge şi la Neversea (râde). Părinţii mei m-au susţinut foarte mult. Nu mi-au reproşat nimic pentru că este un sport frumos care se mai numeşte şi „sportul minţii”. M-au susţinut şi m-au încurajat.
- Ai fost la turnee şi în afara ţării?
- Da, am fost în Turcia, mai exact în Antalya. Am participat la Campionatul European de Şah, acolo unde am învăţat multe lucruri, de la jucători foarte puternici. Am avut ocazia să văd cum se joacă şi la alt nivel. După acel campionat, am văzut nivelul şahului în alte ţări şi acest lucru m-a ambiţionat incredibil de mult. Din 3 ore, cât lucram pe zi, am ajuns să lucrez acum 5 ore. Acum sunt junior, legitimat la CSM Constanţa, îndrumat de domnul Iulian Mihailov şi mă antrenez şi cu domnul Mircea Pavlov.
- Ai vizitat şi alte ţări? Ţi-au plăcut acestea?
- Am fost în Franţa, în Paris, am fost şi în Bulgaria. Când am fost în Paris eram micuţ, nu mai ţin minte foarte multe lucruri, dar ştiu că erau multe chestii ieşite din comun. Am fost la Turnul Eiffel şi am fost foarte mirat când l-am văzut. Nu am întâlnit aşa ceva în România. Nu se compară cu ce avem noi în ţară.

- Cum crezi tu că ar trebui să fie promovat şahul în România?
- Acum că a fost şi această pandemie, şahul s-a dezvoltat foarte mult, chiar semnificativ. Clar, în ultima perioadă, am început să văd colegi din clasă de la şcoală care jucau şah în pauze. Veneau şi mă întrebau cum să mute anumite piese. Pentru ca şahul să se dezvolte şi mai mult, ar trebui să fie practicat şi în şcoală. Acest lucru se întâmplă, de exemplu, în Armenia. Ruşii au pus mult mai mult accent pe sporturi care chiar dezvoltă creierul. Ei nu au pus accent pe fotbal sau pe alte sporturi care se practică la colţul blocului. În primul rând, şahul este un sport foarte frumos, dar la care ai mult de muncă. Un copil, dacă vrea să se apuce de şah, trebuie să muncească foarte mult. Dacă se ţine de el, va avea rezultate foarte frumoase.

- Ai timp şi de şcoală?
- Încerc să îmi fac timp. În ultima perioadă nu prea am mai jucat şah pentru că am fost ocupat cu Examenul de Evaluare Naţională. Am mai jucat online, câte două ore pe zi. Am obţinut media 9,65 la Evaluarea Naţională. Şahul m-a ajutat la şcoală foarte mult. Întotdeauna când analizam câte o problemă la matematică sau la Limba şi Literatura Română, am încercat să prind o logică. Aşa este şi şahul. Şahul trebuie să fie logic. Nu am învăţat niciodată pe de rost.

- Care a fost cea mai scurtă partidă de şah pe care ai jucat-o?
- Cea mai scurtă a durat două minute. Am câştigat atunci. I-am dat un Şah Mat de începător, el nu a ştiut ce l-a lovit. Să vă spun acum de partida de care îmi amintesc cu cea mai mare plăcere. Eram la Campionatul Mondial de la Mamaia, care a avut loc la Pavilionul Expoziţional. În ultima rundă am jucat cu un băiat din Israel. El avea un palmares mult mai bun decât al meu. Eram puţin panicat înaintea partidei. Nu eram sigur de rezultat. După 15 mutări ştiam deja că am câştigat. Nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Ori am jucat eu foarte bine, ori a jucat el foarte slab. Nu am schimbat niciun cuvânt cu el după partidă. A semnat pe foaie, s-a ridicat şi a plecat. A fost foarte nervos.