Nu mai este o surpriză că tot mai mulți tineri aleg să plece din Constanța în căutarea unei vieți mai bune, a unor oportunități profesionale reale și a unui oraș în care să simtă că pot avea un viitor. În acest episod al podcastului „Cuget Liber”, Jessica Bînzari discută cu Enache Tușa, doctor în sociologie, despre cauzele acestui fenomen, despre semnalele de alarmă pe care le transmit datele demografice și despre ce ar trebui să se schimbe pentru ca orașul să devină mai atractiv pentru tineri. Dialogul face parte din campania Cuget Liber – Antena 3 Constanța, dedicată soluțiilor prin care Constanța poate redeveni un loc în care tinerii aleg să rămână, nu să plece.