Duminică, 07 Iunie 2026

Administrația locală din Mihail Kogălniceanu i-a cinstit pe eroii Regimentului 36 "Vasile Lupu"

de Carmen MOCANU Luni, 03 Aprilie 2017 377 < 1 min citire
Administrația locală din Mihail Kogălniceanu i-a cinstit pe eroii Regimentului 36 "Vasile Lupu"
Sâmbătă, 1 aprilie, s-au împlinit 108 ani de istorie militară, 108 ani de la înființarea Regimentului 36 Infanterie "Vasile Lupu".
Cu acest prilej, Asociația Națională Cultul Eroilor "Regina Maria", împreună cu administrația publică locală Mihail Kogălniceanu condusă de primarul Ancuța Belu, a organizat un ceremonial militar și religios în prezența prefectului Adrian Nicolaescu, dar și a unor generații de cadre militare în rezervă și în retragere care și-au dedicat ani frumoși din viață în această unitate.
Ceremonialul s-a desfășurat la Monumentul Eroilor Regimentului 36 Infanterie din localitatea Mihail Kogălniceanu. Evenimentul a început cu primirea onorului și trecerea în revistă a trupelor. După intonarea Imnului Național al României, s-a oficiat o slujbă religioasă urmată de depuneri de coroane de flori.
Edilul din Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, prefectul județului Constanța, Adrian Nicolaescu, dar și alți reprezentanți ai armatei și veteranilor de război au rostit alocuțiuni prin care au evocat faptele de eroism ale ostașilor căzuți în bătălia de la Mărășești, dar și jertfele militarilor Regimentului 36 Infanterie înfăptuite de-a lungul celor 108 ani de la înființare.
Ceremonialul militar s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, iar oaspeții prezenți la manifestare au vizitat baza militară Mihail Kogălniceanu. 
Taguri
Articolul anterior Soarta ministrului Justiției, Tudorel Toader, decisă de PSD
Articolul următor Șofer beat, urmărit de polițiștii constănțeni cu focuri de armă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei