Duminică, 07 Iunie 2026

Alegătorii cu viză de flotant votează în localitatea de domiciliu

de Carmen MOCANU Luni, 09 Aprilie 2012 354 < 1 min citire
Alegătorii cu viză de flotant votează în localitatea de domiciliu
Ministerul Administrației și Internelor (MAI) anunță că persoanele cu drept de vot care și-au stabilit reședința într-o altă unitate administrativ-teritorială cu cel puțin trei luni înaintea datei alegerilor își pot exercita dreptul de vot în unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Precizarea ministerului vine pentru o corectă informare a opiniei publice, după ce în presă au fost prezentate "unele aspecte cu privire la obținerea vizelor de flotant în scopuri electorale".
Potrivit MAI, persoanele care au solicitat viză de flotant cu cel puțin trei luni înaintea alegerilor locale vor putea vota în localitatea în care și-au stabilit noul domiciliu, conform Legii nr. 67 din 25 martie 2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale. Ministrul a cerut factorilor de decizie de la nivel teritorial verificarea cu responsabilitate a modului în care sunt puse în aplicare procedurile legale pentru stabilirea reședinței.
Taguri
Articolul anterior Cum poate fi învinsă depresia de sărbători?
Articolul următor Un nou scandal în Valu lui Traian pe tema caselor fără fundație

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei