Consiliului Național de Coordonare a decis marți ca organizarea Convenției Naționale extraordinare a PDL să aibă loc în 30 iunie. PDL a votat și Comitetul care se va ocupa de alegeri. Acesta va fi format din 9 membri.
- Publicitate -
Președintele demisionar al PDL Emil Boc a anunțat, după ședința CNC, că în 30 iunie va avea loc Convenția Națională Extraordinară a partidului în cadrul căreia vor fi aleși președintele și membrii BPN, pe actuala structură de conducere.
În cadrul dezbaterilor, unii democrat-liberali au susținut ca alegerile pentru noua conducere să aibă loc în 30 iunie, în timp ce alții, între care Cezar Preda, Cristian Boureanu și Gheorghe Ștefan au susținut ca acestea să aibă loc în 23 iunie, adică peste cinci zile, au relatat surse citate de MEDIAFAX.
Devansarea legerilor în PDL nu era bine văzută de mai mulți lideri PDL, între care și vicepreședintele demisionar al PDL Theodor Paleologu.
"S-a agreat o anumită dată pentru organizarea Convenției, și anume 30 iunie. Aud acum că se intenționează organizarea Convenția Națională pe 23 iunie, ceea ce nu este pentru mine corect. (...) Echivalează cu un puci, un puci FSN-ist. Nu sunt de acord cu așa ceva. Nu intenționez să candidez eu, am pierdut alegerile la Sectorul 1, dar sunt unii câștigători care au idei apropiate de ale mele, precum Falcă", a spus Paleologu, înaintea reuniunii Consiliului Național de Coordonare al PDL.
În schimb, vicepreședintele demisionar al PDL Elena Udrea a declarat că este o idee bună organizarea Convenției Naționale la sfârșitul acestei săptămâni.
"Cred că poate fi făcută, dacă tehnic avem din teritoriu informații că se poate organiza în week-end-ul acesta. Cred că este o idee bună", a spus Udrea înainte de ședința CNC al partidului.
Ideea organizării alegerilor în PDL în 23 iunie este susținută și de deputatul PDL Cristian Boureanu.
"Cred că este una dintre soluțiile pe care le putem avea, să nu uităm că primarii vin după o campanie de o lună de zile. Lume așteaptă o clarificare, fiecare știe ce este mai bine pentru partid", a spus Boureanu, potrivit RTV.net.