Senatorul liberal Alina Gorghiu este de părere că "motivul adevărat" al mitingului organizat de PSD la București este de susținere a lui Liviu Dragnea, care cu o zi înainte își așteaptă sentința în dosarul privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman.
- Publicitate -
Senatorul Alina Gorghiu spune că motivul mitingului PSD de la București este lipsit de legitimitate și nu are vreo legătură cu interesul public, potrivit News.ro.
"Motivul adevărat este de susținere a domnului Dragnea, care își așteaptă sentința vineri. Acum se organizează oficial mitinguri de susținere, cu zeci de oameni. Acesta este un motiv lipsit de legitimitate, n-are clar nicio legătură cu interesul public", a spus Gorghiu.
Parlamentarul a tras un semnal de alarmă și a spus că PSD este răspunzător pentru orice incident va avea loc sâmbătă. Mai mult, Gorghiu spune că momentul mitingului a fost special ales, după pronunțarea sentinței în dosarul Dragnea.
"Vreau să trag un semnal de alarmă: orice posibil incident de sâmbătă este responsabilitatea acestui partid inconștient, PSD. Momentul mitingului, ales special în ziua de sâmbătă, după eventuala pronunțare a sentinței domnului Dragnea nu pot să o calific decât ca o formă clară de presiune și intimidare a completului de judecată care nu poate fi acceptată într-un stat democratic", a spus Gorghiu.
Instanța supremă a decis, în data de 29 mai, amânarea pronunțării sentinței în dosarul în care este judecat Liviu Dragnea pentru data de 8 iunie.