Antonie Solomon, condamnat definitiv la TREI ani de închisoare cu EXECUTARE

de Cuget Liber Vineri, 20 Septembrie 2013 59
Fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul de corupție, potrivit unei decizii definitive luate astăzi de instanța supremă, aceeași pedeapsă fiind dispusă în cazul omului de afaceri Cornel Penescu.

Magistrații ÎCCJ au decis pe 11 iulie să-l condamne pe parlamentarul PP-DD la 3 ani de închisoare cu executare. Antonie Solomon a fost trimis în judecată pentru luare de mită și fals intelectual. El e acuzat că a primit mită de la omul de afaceri Cornel Penescu pentru a-i elibera autorizația de construcție pentru un nou magazin și pentru racordarea la rețeaua de transport în comun din Craiova, unde Solomon era, la acea vreme, primar, scrie realitatea.net.

Potrivit MEDIAFAX, Înalta Curte de Casație și Justiței a dispus condamnarea fostului primar și la un an de închisoare pentru fals intelectual, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv trei ani de închisoare și trei ani de interzicere a unor drepturi. Tot în cazul lui Solomon, instanța a dispus confiscarea sumei de 50.000 de euro, reprezentând suma luată de acesta drept mită, scrie realitatea.net. Solomon a petrecut șase luni în arest preventiv, în perioada martie-septembrie 2010. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei