Duminică, 07 Iunie 2026

AUR a contestat la CCR numirea lui Orban la șefia Camerei Deputaților

de Cuget Liber Joi, 24 Decembrie 2020 709 1 min citire
AUR a contestat la CCR numirea lui Orban la șefia Camerei Deputaților
Alianța pentru Unirea Românilor a atacat la Curtea Constituțională hotărârea Camerei Deputaților prin care Ludovic Orban a fost ales președinte al forului. Judecătorii CCR au stabilit termenul la care vor la în discuție sesizarea pe 14 ianuarie.
Protestăm faţă de felul în care a fost numită conducerea Camerei noaptea trecută, la 2 noaptea, fiind nişte grave abuzuri, uzurpând nişte calităţi oficiale. Noi aveam preşedintele Camerei Deputaţilor, decanul de vârstă care a declarat şedinţa închisă. Conform regulamentului, trebuia convocată o nouă şedinţă. Acest lucru nu s-a întâmplat. Grupul nostru parlamentar nu a mai fost convocat", a declarat președintele AUR, George Simion, potrivit Agerpres.
Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a solicitat, luni seară, ca şedinţa de plen să fie prelungită, după depunerea jurământului de către deputaţi, pentru alegerea preşedintelui Camerei. Reprezentanţii AUR s-au opus acestui demers, iar preşedintele de şedinţă, reprezentant al Alianţei pentru Unirea Românilor, a închis şedinţa şi a plecat de la tribună.
După mai multe discuţii în contradictoriu, reprezentanţii AUR au părăsit sala de şedinţe. Ulterior, şedinţa plenului Camerei Deputaţilor a fost reluată, în noaptea de luni spre marţi, iar preşedinte de şedinţă a fost un alt decan de vârstă - Iusein Ibram de la grupul minorităţilor naţionale - şi au fost aleşi preşedintele Camerei şi ceilalţi membri ai Biroului permanent.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a fost ales președinte al Camerei Deputaților cu 179 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Alfred Simonis, susținut de PSD, a obținut 110 voturi.
Taguri
Articolul anterior Utilaj căutat de autoritățile din Suedia, descoperit de polițiștii de frontieră constănțeni
Articolul următor Administrația locală anunță că autobuzele CT Bus circulă cu program de weekend, de sărbători

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei