Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Băsescu dorește o altă împărțire administrativă a țării

de Cuget Liber Vineri, 06 Iunie 2008 599 1 min citire
Președintele Traian Băsescu le-a spus, ieri, membrilor Comisiei de Analiză a Regimului Politic și Constituțional Românesc că își dorește de la ei o analiză legată de sistemul politic din România, dar și soluții pentru deblocarea crizelor și pentru o altă împărțire administrativă a țării.
Șeful statului a subliniat că ar fi extrem de important ca "un grup de specialiști neutri să privească puțin" în regimul politic din România așa cum este el înfățișat în Constituție și să propună soluții "cu privire la ceea ce ar trebui revizuit astfel încât statul să fie funcțional". Pe lângă rezolvări legate de "posibilitățile de deblocare a crizelor", Băsescu a precizat că își dorește și un punct de vedere asupra împărțirii administrative a țării, pe cea actuală șeful statului caracterizând-o drept "depășită" pentru că nu permite dezvoltarea regională.
Președintele a accentuat că nu se pune problema ca membrii Comisiei sau Președinția să scrie o nouă Constituție, aceasta fiind sarcina exclusivă a Parlamentului. "România are nevoie de modernizarea statului", a arătat el, transmițându-le membrilor Comisiei că ar trebui ca, "într-un timp rezonabil", să își asume, ca specialiști, ca tehnicieni, critici pe marginea deficiențelor legii fundamentale, dar și soluții într-un document ce ar urma să fie pus la dispoziția Parlamentului.
Articolul anterior Romania's final electricity consumption up 6% y/y in the first four months, statistics show
Articolul următor Nașterea, ca o joacă pe tobogan

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei