Premierul Boc s-a întâlnit vineri la Shenzhen cu președintele Chinei, Hu Jintao, prilej cu care a discutat despre oportunitățile pe care investitorii din această țară le pot avea în proiecte de infrastructură din România, informează NewsIn.
- Publicitate -
"Sunt proiecte concrete, pe care le voi discuta și cu primul-ministru chinez luni, urmând ca specialiștii noștri să lucreze la detaliile de implementare a acestor proiecte. Astăzi a fost dat mesajul politic clar al susținerii și necesității dezvoltării acestor proiecte majore de investiții chineze în România", a declarat Emil Boc, transmite TVR. Cât privește proiectele care ar putea fi derulate de chinezi, primul-ministru a făcut referire la reactoarele 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, la realizarea "autostrăzii Bucureștiului" (șoseaua de centură, n.r.), la canalul Dunăre-București-Siret Bărăgan, precum și la construirea centralei de la Lăpuștești (Cluj, n.r.).
Boc a mai afirmat că în prezent China este doar al 16-lea investitor în România, dar prin Legea parteneriatului public-privat a fost creat cadrul ca și alte proiecte majore să fie derulate în România cu investiții chineze. De asemenea, premierul a insistat în discuția cu președintele Hu Jintao ca și oamenii de afaceri din România să "poată găsi o ieșire pe piața chineză".