Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, consideră că voievodului martir Constantin Brâncoveanu îi datorăm, ca națiune, respectul și recunoștința veșnică pentru valorile pe care le-a pus mai presus decât propria viață și a familiei sale.
- Publicitate -
"2014 este Anul Brâncoveanu, un omagiu pentru personalitatea marelui domnitor Constantin Brâncoveanu de la al cărui martiriu se împlinesc 300 de ani, precum și o rememorare a vremurilor și a faptelor de glorie care au marcat istoria, identitatea națională și cultura românească Se împlinesc 300 de ani de la sacrificiul făcut de domnitor și familia acestuia pentru păstrarea credinței și a spiritualității românești. Pentru valorile pe care Constantin Brâncoveanu le-a pus mai presus decât viața sa și a familiei sale, ca națiune îi datorăm respectul și recunoștința veșnică. Dumnezeu să-i odihnească !", a afirmat Valeriu Zgonea, potrivit unui comunicat de presă.