Duminică, 07 Iunie 2026

Cadrul legal al ISU, pe agenda premierului Mihai Tudose

de Carmen MOCANU Vineri, 25 August 2017 169 < 1 min citire
Cadrul legal al ISU, pe agenda premierului Mihai Tudose
Cadrul legal al ISU se află pe agenda Guvernului, acest subiect fiind discutat astăzi în Comitetul Executiv Național al PSD, a anunțat, la finalul reuniunii, președintele social-democraților, Liviu Dragnea.
"Un subiect important care a fost ridicat primului ministru s-a referit la cadrul legal privind ISU. Și primul ministru a decis să organizeze săptămâna viitoare o întâlnire cu asociațiile autorităților locale, cu Ministerul de Interne și cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pentru a încerca să găsească modalități legale sau eventual dacă este cazul să schimbe cadrul legal, pentru că sunt foarte multe proiecte de investiții, și mari și mici, care riscă să fie blocate. Și cred că o discuție de genul acesta este bună și eficientă și săptămâna viitoare veți reuși să o realizați", a declarat Dragnea, într-o conferință de presă susținută la Neptun, la care a fost prezent și premierul Mihai Tudose.
Taguri
Articolul anterior Expoziția subacvatică de fotografie s-a bucurat de un real succes
Articolul următor Salut de student: "Ne vedem la Costinești!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei