Duminică, 07 Iunie 2026

Ce a discutat Alina Gorghiu cu şefa reprezentanţei CE în România

de Mircea GHIȚĂ Joi, 10 August 2023 235 < 1 min citire
Ce a discutat Alina Gorghiu cu şefa reprezentanţei CE în România
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, s-a întâlnit cu Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, context în care au discutat, printre altele, despre Legea pensiilor de serviciu şi atingerea ţintelor PNRR.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei, Alina Gorghiu şi Ramona Chiriac au vorbit despre Legea pensiilor de serviciu.
Deciziile CCR trebuie respectate, iar Parlamentul trebuie să găsească o formulă de echilibru între jurisprudenţa CCR şi ceea ce este prevăzut în PNRR. Trebuie găsit un sistem echitabil şi sustenabil", a declarat ministrul Justiţiei, citat în comunicat.
O altă temă abordată a fost atingerea ţintelor PNRR, Ministerul Justiţiei fiind direct implicat în îndeplinirea jaloanelor Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă din domeniul justiţiei, se menţionează în comunicat.
De asemenea, a fost discutată şi îndeplinirea recomandărilor din Raportul din 2023 privind statul de drept, care, potrivit sursei citate, este cel mai bun raport al României de până acum.
Egalitate. Am discutat amândouă şi despre cauza femeilor în societate. Femeile trebuie să fie respectate şi în mediul public, şi în mediul privat. Şi mai sunt multe de făcut în acest sens", a subliniat Alina Gorghiu.
Taguri
Articolul anterior Constanța. Peste 250 de pompieri, pregătiți să intervină, zilnic, pe durata minivacanței de Sfânta Maria
Articolul următor CNAIR: Emiterea rovinietelor şi peajelor prin SMS ar putea fi întreruptă. Iată când

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei