Vineri, 05 Iunie 2026

Ce decret a semnat președintele Iohannis

de Carmen MOCANU Vineri, 09 Octombrie 2015 185 < 1 min citire
Ce decret a semnat președintele Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova în valoare de maximum 150 de milioane de euro. 
Guvernul a aprobat miercuri proiectul de lege de ratificare a Acordului privind acordarea unui ajutor financiar rambursabil în valoare de maxim 150 milioane de euro Republicii Moldova. Acordul a fost semnat miercuri la Chișinău. 
"Putem să sprijinim pe această perioadă scurtă și foarte dificilă Republica Moldova, în speranța și cu dorința și cu condiția ca reformele absolut necesare din Moldova să continue într-un ritm accelerat, inclusiv negocierile și acordul cu instituțiile financiare internaționale și toate celelalte reforme care să păstreze Republica Moldova alături de Uniunea Europeană și de România", a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta. 
Ponta a adăugat că, la acest moment, Republica Moldova traversează un moment extrem de greu. "Într-un moment extrem de greu te ajută doar cineva foarte apropiat cum este România", a precizat prim-ministrul. 
Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri și decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la Istanbul, la 11 mai 2011. 
Taguri
Articolul anterior Dolarul a coborât sub pragul de 3,9 lei
Articolul următor ACCIDENT NUCLEAR LA MEDGIDIA / POMPIERII ISU DOBROGEA, ÎN EXERCIȚIU

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei