Copreședintele ALDE Daniel Constantin a declarat că formațiunea pe care o conduce are șanse să devină principala forță politică din România la alegerile de peste patru ani.
- Publicitate -
"Este un partid construit nu după modelul celor de la PDL, care au candidat sub denumiri pe care le-au uitat și ei, denumiri făcute doar pentru a păcăli electoratul. Avem un partid poziționat foarte clar pe scena politică românească și europeană. Aceasta e garanția că partidul va crește și va deveni primul partid din țara noastră", a susținut Daniel Constantin.
El a mai adăugat că Partidul Conservator avea nevoie să treacă într-o altă etapă, nu doar să se zbată la limita procentelor.
"Azi nu ne mai punem problema dacă scoatem sau nu pragul electoral, ci ne gândim să câștigăm. Nu putem câștiga peste tot, dar, dacă nu voiam ca acest partid să fie pe primul loc la alegerile de peste patru ani, nu mai făceam această fuziune", a subliniat Daniel Constantin.