Prefectul Claudiu Palaz a vorbit într-o postare pe blog-ul său personal despre așteptările pe care le are de la anul 2012, menționând printre altele că și-ar dori o "schimbare majoră pentru Constanța".
- Publicitate -
"De la 2012 aștept schimbarea care să arate o altă Constanța. Veselă, curată, mândră, autentică. O Constanța fără PÂINE și CIRC. Un oraș al valorilor. Un județ al marilor investitori. Nu vreau să mai fim persiflați de alții, care ne întreabă dacă nu ne-am săturat de adormitul din intersecție sau de papițoiul de Madagascar care-au obosit în funcțiile pe care le dețin de-atâția ani și și-au mutat cartierele generale prin cârciumi sau cluburi autohtone, atunci când nu migrează prin țările calde. Vreau să nu mai auzim de baroni locali și de acoliții lor care votează în ședințele de consilu local sau județean tot ce li se dictează. Nu va fi ușor. Știm de ce sunt în stare cei care de ani de zile profită de faptul că au pus stăpânire pe orașul și pe județul acesta, transformându-le în feude proprii. Știm că manipularea și dezinformarea fac parte din aresenalul lor și mă aștept să fim martorii unei campanii electorale agresive și murdare. Dar știm și că noi, constănțenii, nu suntem mulțumiți de cum arată Constanța, de faptul că ne-am pierdut poziția fruntașă în topul localităților României, că nu mai putem accepta să fim reprezentați de oameni cărora nu le mai pasă de cum arată orașul și județul nostru", spune prefectul Palaz.