Prefectul Claudiu Palaz a anunțat, ieri, în cadrul unui briefing de presă, că își va continua campania de informare cu privire la ceea ce el numește "minciunile" răspândite de conducerea CJC în rândul populației pe tema referendumului. În acest sens, prefectul spune că zilele următoare vor fi împărțiți fluturași în tot județul. Materialele vor pune în paralel informațiile "mincinoase" oferite de CJC în perioada de desfășu-rare a referendumului, cu realitate schimbărilor aduse de o eventuală reorganizare teritorială.
- Publicitate -
"Au mințit de au rupt în două. Știți foarte bine că dădeau informații conform cărora oamenii vor trebui să se ducă la Galați să-și facă permisul, la Brăila să-și înmatriculeze mașinile și alte lucruri de genul acesta care erau departe de adevăr", a precizat reprezentantul Guvernului în teritoriu.
În plus, Palaz a făcut publice discuțiile pe care le-a avut cu "căpetenia" asociației Haiducilor, Nicolae Mavrodin. Acesta din urmă, spune prefectul, a declarat că este dispus să scandeze împotriva primarului Radu Mazăre, dacă i se face dovada faptului că edilul Constanței a dorit să vândă Cazinoul.
"Mi-a spus că vor să scandeze împotriva tuturor care au furat în țara asta. I-am zis că în cazul acesta ar trebui să scandeze și împotriva lui Mazăre și a lui Nicușor și m-am oferit să-i dau dosarul prin care se făcea dovada că Mazăre a vrut să vândă Cazinoul. A zis că vrea să-l vadă, dar după aia a scandat tot împotriva prefectului. L-am întrebat ce are să-mi reproșeze și a zis că mi-am pus panouri prin județ din banii oamenilor. I-am zis că dacă are curajul să declare public acest lucru, să o facă, pentru că îi pot dovedi că nu este adevărat. A zis că nu mai vrea să discute, că-l trag de limbă. Sunt multe lucruri la mijloc, să nu mai zic de situația în care fiul dânsului a plecat cu Mazăre la București în grupul beretelor roșii. Faptul că am anulat parțial avizul de protest ținea de ceea ce aveau ei dreptul să facă. Eu m-am legat doar de faptul că voiau să facă un foc de tabără în fața Prefecturii, să vândă produse haiducești și băuturi răcoritoare, adică să facă speculă. Problema nu era protestul în sine, pentru că, pe lângă protest, Mazăre autorizase și aceste lucruri despre care consider că nu este corect să se întâmple în fața unei instituții publice", a specificat prefectul.