Constănțenii pot comunica direct cu primarul Vergil Chițac prin WhatsApp
de Carmen MOCANUMiercuri, 13 Mai 2026 264 1 min citire
Asculta stirea
Primăria Constanța a anunțat lansarea unui nou canal de comunicare directă între cetățeni și primarul municipiului, Vergil Chițac. Constănțenii pot transmite sesizări, propuneri sau întrebări prin intermediul numărului de WhatsApp 0734.416.635.
- Publicitate -
Potrivit reprezentanților administrației locale, inițiativa are ca scop apropierea mai intensă de problemele reale ale comunității și facilitarea unui dialog mai rapid cu locuitorii orașului.
„Pentru că o administrație apropiată de oameni înseamnă, înainte de toate, comunicare directă, 0734.416.635 este numărul de WhatsApp prin care puteți lua legătura direct cu primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac. Fie că doriți să semnalați o problemă din cartier, să transmiteți o sesizare, să veniți cu o idee sau să adresați o întrebare legată de oraș, vocea dumneavoastră poate ajunge mai ușor la primar și la echipele Primăriei Constanța", se arată în informarea transmisă de Primăria Constanța.
Administrația locală susține că își dorește ca dialogul cu cetățenii să fie „simplu, rapid și mai apropiat de realitatea de zi cu zi a orașului", subliniind că multe dintre schimbările importante pornesc chiar de la oamenii care cunosc cel mai bine nevoile comunității.
Pentru a folosi acest canal de comunicare, constănțenii trebuie să salveze numărul 0734.416.635 în agenda telefonului, să deschidă aplicația WhatsApp și să trimită mesajul, însoțit, acolo unde este cazul, de detalii sau fotografii relevante.
Primăria precizează că numărul este destinat exclusiv comunicării prin mesaje WhatsApp. Mesajele transmise vor fi citite și preluate de primar și de echipa sa, astfel încât problemele, sugestiile și ideile venite din partea constănțenilor să poată fi analizate și soluționate eficient.
Reamintim că, recent, în sondajul realizat de IRES la comanda ziarului Cuget Liber, cetățenii din Constanța au indicat că își doresc o comunicare mai intensă cu primarul Vergil Chițac.