Crin Antonescu vine la Constanța

de Alexandra BĂLAN Joi, 25 August 2011 693
Școală de Vară a Tineretului Na-țional Liberal se va desfășura, în perioada 25-28 august, la Hotel Perla din stațiunea Mamaia. Timp de trei zilei, tinerii liberali vor avea parte de un program diversificat și vor asista la prezentări de proiecte pe teme pre-cum administrație publică, sistemul integrat de comunicare virtuală, lea-dershipul în mediul rural, strategia
de campanie electorală și multe
altele.
Mâine, în jurul orei 18.15, parti-cipanții vor asista la o intervenție a senatorului Varujan Vosganian, ulterior discursul acestuia fiind analizat de profesorul de la SNSPA, Andrei Țăranu. Sâmbătă, de la ora 13.00, președintele PNL, Crin Antonescu, va susține un discurs politic, iar de la ora 17.00, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu va fi intervievat de jurnalistul Cristian Pârvulescu.
Pe lângă cei menționați, vor mai lua cuvântul Ludovic Orban, Dan Radu Rușanu, Cristian Adomniței și alți invitați. Cursurile școlii de vară se vor încheia duminică, 28 august, cu Biroul Permanent TNL și Delegația Permanentă TNL. 
Taguri

Comentează știrea

Constantean
25 august 2011
Muie Chiul Antenescu

Vine Chiul Antenescu,repetentul si chiulangiul notoriu la C-ta.Sa-l intampinam cum se cuvine,cu multa muie!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei