Prim-vicepreşedintele PMP, Cristian Diaconescu, consideră că ar trebui promovată o lege care să prevadă ca persoanele propuse pentru diferite funcţii în instituţiile statului să treacă printr-o evaluare personală, înainte ca aceste candidaturi să fie discutate în Parlament.
- Publicitate -
Liderul PMP a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că, prin majoritate parlamentară, se fac numiri politice, care sunt, de fapt, numiri ale unor grupuri de interese în instituţiile de coordonare şi gestionare tehnică ale statului.
El a menţionat că este necesar să se facă un punctaj pentru candidaţi, deoarece aceştia trebuie să aibă anumite calităţi fie în meseria în care vor să conducă, fie în zone colaterale - de la pregătirea universitară până la experienţa profesională.
„Un punctaj cum se face în privat, pentru că, altfel, simpla candidatură din partea unui partid politic, după ce a fost fie militant, fie intelectual fără apartenenţă politică, dar cu înclinaţii de modelare a opiniei publice în direcţia unui partid politic, nu e suficient şi nu este normal", a explicat Cristian Diaconescu.