Duminică, 07 Iunie 2026

Cristian Radu vrea trupă de intervenție rapidă a Jandarmeriei, în Mangalia

de Carmen MOCANU Vineri, 11 Ianuarie 2013 503 1 min citire
Primarul Cristian Radu a participat, ieri, la ședința de bilanț a Detașamentelor de Jandarmi din Neptun. Cu această ocazie, inspectorul șef al IJJ Constanța, colonel Costică Cojoc, a înmânat diplome de excelență edilului Mangaliei și directorului RAAPPS, Mitică Popescu. De asemenea, au fost acordate diplome de merit plt. maj. Florin Pricop, plt. Pompiliu Mistodie și plt. maj. Daniel Lupu. 
La reuniunea jandarmilor au mai fost prezenți colonelul Cristian Pocean și plt. adj. șef Mihai Danciu din cadrul SPP, primarii din 23 August și Costinești și adjunctul comandantului Poliției Mangalia, comisar-șef Valentin Mustățea. 
În cadrul întrunirii, au fost trecute în revistă cele mai importante activități desfășurate de jandarmi în anul 2012 și modalitățile de creștere a gradului de eficientizare din timpul misiunilor. Primarul Mangaliei și-a exprimat dorința de a avea în municipiu o trupă de intervenție rapidă a jandarmilor, care să acționeze ori de câte ori este necesar. 
"Pentru că discutăm de siguranța cetățeanului, eu îmi doresc, în calitate de cetățean, ca prezența dumneavoastră în teren să descurajeze orice act care vine în contradicție cu legea. Este nevoie de o trupă de elită care să își desfășoare activitatea în Mangalia. Am constatat că infracționalitatea este mai ridicată în unele zone și perioade ale anului, iar unii dintre cei care încalcă legea vin apoi să ceară ajutoare sociale de la Primărie. Vom lua măsuri pentru îndepărtarea acestor indivizi, printr-o bună colaborare cu Jandarmeria", a precizat edilul Cristian Radu. 
Taguri
Articolul anterior Traian Băsescu, pe lista invitaților la Summitul PPE
Articolul următor "Nu candidez la președinția PDL"

Comentează știrea

anoren
11 ianuarie 2013
Cu caldura ce faci primarule.

Ce faci cu caldura primarule ca ne-i luat cu japca banii chiat daca nu am avut caldua a jumatate de luna.

eu
13 ianuarie 2013
?

exista si interventie lenta?

un localnic
1 martie 2013
Foarte bine!

...cat timp s-a pierdut in Mangalia pana sa apara un primar localnic care vrea sa faca ceva pentru oras! Se vede o schimbare in bine , doar niste rautaciosi pot vedea lucrurile altfel. Mult succes dle primar!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei