Duminică, 07 Iunie 2026

Teodor Meleșcanu: "Dacă mi se va propune să candidez la Președinție, firesc ar fi să-mi propună PNL"

de Carmen MOCANU Miercuri, 25 Iunie 2014 72 < 1 min citire
"Dacă mi se va propune să candidez la Președinție, firesc ar fi să-mi propună PNL"
Directorul SIE, Teodor Meleșcanu, a declarat, ieri, că rămâne valabil că dacă va fi solicitat pentru a candida la Președinție, va examina o astfel de propunere, adăugând că nu are nicio preferință în privința partidului care ar putea să-i facă propunerea, dar că este firesc ca PNL să fie acela.
"Am spus acum trei luni și ceea ce am spus rămâne valabil. În cazul în care voi fi solicitat (pentru a candida la Președinție - n.r.), voi examina o asemenea propunere și voi adopta o decizie", a spus Meleșcanu, întrebat dacă va candida la Președinție.
Întrebat dacă are vreo preferință în privința formațiunii politice care ar putea să-i propună să candideze la Președinție, Meleșcanu a spus: "Nu am nicio preferință, însă, în mod firesc, o asemenea propunere trebuie să vină din partea colegilor mei, de unde sunt suspendat din partid, respectiv PNL".
Meleșcanu a făcut aceste declarații după întâlnirea pe care a avut-o cu membrii Comisiei parlamentare SIE despre situația bugetului instituției și modul în care Serviciul respectă prioritățile din planul național de informații. 
Taguri
Articolul anterior "Demisia președintelui României ar echivala cu instalarea lui Ponta în fotoliul prezidențial"
Articolul următor Titus Corlățean participă la reuniunea miniștrilor de Externe din NATO

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei