Vineri, 05 Iunie 2026

"Dacă vor cere comunitățile, se pot deschide și alte puncte de vot"

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 14 Iulie 2012 267 1 min citire
Românii din străinătate vor vota la referendumul din 29 iulie în ambasade, consulate și în alte spații aparținând statului român, existând disponibilitatea să se deschidă și în alte locuri puncte în care să se poată prezenta la urne dacă românii din străinătate solicită acest lucru", a declarat ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga.
"Aceasta a fost decizia Guvernului care mai conținea însă și această disponibilitate ca în cazul în care comunitățile cer să deschidem și în alte locuri puncte în care să se poată vota. Nu există nicio reținere în acest sens, iar noi am cerut acum ambasadelor să facă uz de această disponibilitate de a organiza și alte locuri în care se votează, în funcție de necesități și de capacitatea de gestionare", a precizat Marga, într-o conferință de presă.
El a spus că deschiderea a noi puncte de votare depinde de efectivul de funcționari, dar și de partide, pentru că ele trebuie să fie reprezentate în comisii.
Potrivit Mediafax, Marga a anunțat că, numai în Spania sunt 11 puncte de votare, iar dacă se vor solicita mai multe se vor organiza, prin intermediul consulatelor.
"În Spania, sunt un milion de români. Înregistrarea lor nu e simplă. Aceștia sunt înregistrați acolo. Efectivul și distribuția locațiilor de vot se adaptează la nevoile populației de acolo, aceasta este opțiunea politică care contează", a arătat șeful diplomației române.
Taguri
Articolul anterior Avarie RAJA/ Până în prânz se reia alimentarea cu apă în Năvodari, Lumina și Corbu
Articolul următor Campanie de informare pentru referendum

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei