Duminică, 07 Iunie 2026

Deputatul Valeriu Steriu a demisionat din PSD pentru a adera la grupul parlamentarilor independenți

de Cuget Liber Marţi, 19 Ianuarie 2010 354 < 1 min citire
Deputatul Valeriu Steriu a declarat ieri că, după o analiză a perioadei în care a activat în partid, a decis să plece din PSD pentru că nu și-a putut respecta promisiunile făcute ca deputat, precizând că dorește să-și arate competențele mai mult în zona tehnică decât în cea politică.
Deputatul a arătat că, alături de ceilalți parlamentari independenți, va putea promova proiecte de lege privind reforma în agricultură. "Al doilea mare motiv a fost din punct de vedere al Colegiului în care am fost ales deputat. M-am angajat să rezolv multe probleme și, cu părere de rău, spun că nu am realizat. Acum o voi lua proiect cu proiect, și sper să fac măcar o parte din ce am promis", a declarat fostul social-democrat.
Întrebat dacă există șanse să revină asupra deciziei și să rămână în PSD, în urma unor discuții cu liderii social-democrați, Steriu a spus că le va răspunde acestora "cu drag și cu respect că rămân colegi de Parlament", dar că pleacă alături de "vechiul prieten", Gabriel Oprea.
Deputatul a respins varianta renunțării la mandat pentru o funcție guvernamentală în domeniul agriculturii, susținând că dorește să rămână în Legislativ.
Articolul anterior Organizația PD-L Constanța, pe locul 21 în clasamentul rezultatelor ultimelor patru scrutine la nivel național
Articolul următor PD-L a decis, ieri, înființarea unei comisii pentru statutul partidului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei