Deputatul democrat-liberal Zanfir Iorguș și-a deschis, sâmbătă, biroul parlamentar în Mangalia. Aflat în sediul PD-L Filiala Mangalia, biroul va fi deschis locuitorilor orașului luni, miercuri și vineri, între orele 9 și 12.00, iar marți între orele 17.00 și 19.00. De menționat este că ei se vor putea înscrie în audiențe zilnic, la șeful de cabinet al deputatului, consilierul Dana Constantinescu.
- Publicitate -
La sfârșitul săptămânii, deputatul Zanfir Iorguș va susține audiențe pentru locuitorii municipiului Mangalia. De asemenea, în curând, și locuitorii din Costinești, Tuzla și Pecineaga (toți locuitori ai Colegiului 5) vor avea, și ei, posibilitatea de a comunica direct cu parlamentarul PD-L, dat fiind faptul că și aici urmează a fi deschise birouri parlamentare similare celui din Mangalia.