Dezbatere privind funcționarea cimitirului ortodox din Medgidia

de Carmen MOCANU Joi, 18 Decembrie 2014 126
Primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache, a organizat, recent, o dezbatere publică. Una dintre teme a vizat regulament privind organizarea și funcționarea cimitirului ortodox aparținând municipiului Medgidia.
Edilul a spus că discuția a avut ca principal scop prezentarea regulamentului privind organizarea și funcționarea cimitirului ortodox, reguli referitoare la mai buna organizare.
"Există registre care țin evidența locurilor de veci, a programului, precum și reguli referitoare la transportul și înhumarea persoanelor decedate în alte țări sau în urma unor boli contagioase. Un alt punct din regulament vorbește despre concesionarea locurilor de înhumare, care se face la deces, dacă decedatul sau rudele au domiciliul legal în municipiul Medgidia, iar durata contractului de concesiune este de 25 de ani. La capitolul drepturi și obligații, au fost prezentate regulile de funcționare ale cimitirului. Astfel, este interzis accesul persoanelor în stare de ebrietate, al celor care practică comerțul, al persoanelor îmbrăcate sumar, indecent. Totodată, se interzice consumul de alcool, aruncarea deșeurilor în afara locurilor special amenajate, accesul cu animale dezlegate, precum și accesul tuturor vehiculelor, cu excepția celor care țin de întreținerea cimitirului, sau cele care transportă corpuri neînsuflețite la locurile de înhumare", a mai spus primarul Marian Iordache.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei