Executivul va lua discuție, în ședința de astăzi, un proiect de lege care vizează reducerea salariilor mari din companiile de stat, au declarat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.
- Publicitate -
Potrivit notei de fundamentare, proiectul de lege vizează unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din cadrul unor operatori economici.
Legea se va aplica regiilor autonome, societăților/ companiilor naționale și societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar, precum și filialelor acestora.
Măsurile instituite vor avea ca efect reducerea veniturilor salariale pentru personalul angajat din cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat care intră sub incidența OUG 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, precum și a celor din cadrul operatorilor economici controlați de stat prin intermediul societăților/ companiilor naționale și societăților comerciale cu capital integral/ majoritar de stat.
Din datele furnizate de societățile menționate, nivelul de salarizare al personalului de conducere și chiar de execuție stabilit prin contractele colective de muncă depășește cu mult remunerația directorului general/ directorului (circa 2 - 5 ori) neexistând astfel o ierarhizare a drepturilor salariale în cadrul operatorilor economici respectivi.