Duminică, 07 Iunie 2026

Florin Iordache a depus jurământul în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ

de Mircea GHIȚĂ Luni, 16 Noiembrie 2020 260 < 1 min citire
Florin Iordache a depus jurământul în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ
Deputatul PSD Florin Iordache a informat Biroul permanent al Camerei Deputaţilor că a depus jurământul pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.
Potrivit unei notificări depuse la Biroul permanent al Camerei, Iordache informează conducerea forului că începând cu data de 9 noiembrie a depus jurământul în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.
El a adăugat că, potrivit legislaţiei actuale, având în vedere cele menţionate mai sus, în termen de 15 zile de la data prezentei notificări va opta pentru una din cele două funcţii deţinute: de preşedinte al Consiliului Legislativ, respectiv cea de deputat în Parlamentul României.
Curtea Constituțională a amânat săptămâna trecută, pentru a doua oară, contestațiile privind numirea lui Florin Iordache la Consiliul Legislativ. Potrivit Agerpres, o nouă ședință în care judecătorii CCR vor discuta sesizările a fost programată pe 18 noiembrie.
Potrivit legii de funcționare a Consiliului Legislativ, mandatul președintelui este pe viață. Acesta nu poate fi înlocuit sau demis din funcție. Potrivit declarației de avere a fostului președinte, Dragoș Iliescu, care a demisionat în urmă cu câteva zile, șeful Consiliului Legislativ este remunerat cu un salariu de 12.000 de lei pe lună.
Taguri
Articolul anterior Robert Glinţă a stabilit noi recorduri naţionale în probele de 50 m spate şi 100 m spate
Articolul următor Premiera „Pescarul şi sufletul său”, amânată pentru public

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei