Marți, 21 Iulie 2026

Florin Manole: PSD va centraliza propunerile sindicatelor pentru legea salarizării

de Carmen MOCANU Luni, 20 Iulie 2026 80 1 min citire
Florin Manole: PSD va centraliza propunerile sindicatelor pentru legea salarizării
Deputatul PSD Florin Manole a declarat că social-democrații vor centraliza propunerile formulate de sindicate la proiectul noii legi a salarizării din sistemul public, urmând ca acestea să fie discutate cu partenerii din coaliție înainte de dezbaterea actului normativ în Parlament.
Potrivit lui Manole, una dintre principalele solicitări formulate de organizațiile sindicale vizează stabilirea valorii de referință a salarizării la nivelul salariului minim pe economie, astfel încât niciun angajat din sectorul public să nu fie remunerat sub acest prag.
El a precizat că sindicatele au transmis și o serie de amendamente cu impact bugetar redus sau inexistent, printre care menținerea indemnizațiilor pentru elevii din instituțiile de învățământ militar și de ordine publică la nivelul prevăzut în forma proiectului publicată în luna mai.
Trebuie să încurajăm intrarea în sistem, motiv pentru care acești coeficienți n-ar trebui să scadă, ci să fie păstrați la nivelul inițial din luna mai", a afirmat duminică Manole, fost ministru al Muncii, după negocierile cu confederațiile sindicale.
El a mai arătat că au fost ridicate probleme privind drepturile polițiștilor suspendați din funcție în timpul unor anchete, dar declarați ulterior nevinovați de instanță. Totodată, sindicatele au semnalat discrepanțe importante între nivelul de salarizare din administrația centrală și cel din administrația teritorială, precum și dificultățile cu care se confruntă instituțiile autofinanțate în păstrarea personalului calificat.
Taguri
Articolul anterior Pacienții așteaptă de aproape două ore pe holurile Spitalului Județean Constanța, din cauza protestului SANITAS
Articolul următor Programul Rabla 2026 începe astăzi. Românii se pot înscrie pentru ecotichete de până la 18.500 de lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei