Vineri, 05 Iunie 2026

Gabriel Oprea: "Este nevoie de o polarizare a stângii"

de Carmen MOCANU Luni, 09 Martie 2020 292 < 1 min citire
Gabriel Oprea: "Este nevoie de o polarizare a stângii"
Strategia UNPR pentru alegerile din acest an a constituit tema reuniunii regionale a organizațiilor județene ale Uniunii. 
"Pregătim listele cu candidații pentru primării, consilii județene și locale și de aceea, în această perioadă, mă deplasez în toate zonele țării, pentru a găsi, împreună cu colegii mei din organizațiile județene, cele mai bune soluții. UNPR are profesioniști în toate domeniile de activitate, care sunt gata să se pună în slujba comunităților din care fac parte și vrem să venim cu cele mai bune propuneri", a declarat președintele Uniunii Naționale pentru Progresul României, Gabriel Oprea.
El a reiterat, prin intermediul unui comunicat de presă, ideea creării unui pol de centru-stânga, a unei alianțe între partide, pentru ca stânga politică să fie mai bine reprezentată. 
"Ne aflăm într-un moment mai complicat pentru stânga politică și, în opinia mea, ar fi binevenită ideea de a exista o voce comună pe această zonă, o alianță a forțelor de stânga. Este necesară o polarizare a stângii. Dar, în orice caz, noi ne pregătim și să mergem singuri în următoarele bătălii electorale", a precizat Gabriel Oprea. 
Taguri
Articolul anterior Luminița Vlădescu, demisă din funcția de viceprimar al Municipiului Medgidia
Articolul următor CSU Neptun s-a impus în deplasarea de la București

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei