Gabriela Firea, aleasă președinte PSD Ilfov

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 23 Februarie 2013 224
Gabriela Firea a fost aleasă astăzi președintele Organizației PSD Ilfov, cu unanimitate de voturi, la lucrările Conferinței județene.
Delegații prezenți au votat și echipa de conducere a acesteia, formată din președinte executiv - Marian Ghenu, secretar executiv - Iancu Petru, vicepreședinți și consilieri personali.
Potrivit Agerpres, înainte de vot, Gabriela Firea a prezentat programul său politic, pe care l-a intitulat generic "Crezul meu" și care urmărește îndeplinirea a zece puncte.
"Cred că politicienii trebuie să-și respecte cuvântul dat, să nu promită mai mult decât pot face. Cred că trebuie să muncim zi de zi cu gândul la oamenii care ne-au dat votul și cărora nu trebuie să le înșelăm așteptările. Cred că USL are datoria morală să treacă peste orgoliile personale și locale. Cred că oamenii sinceri, corecți și pregătiți profesional vor reuși să crească economia și țara să nu mai fie un stat de asistați și căpșunari. Cred că a trecut vremea celor care au condus făcând presiune morală și amenințări, fabricând dosare politice. Cred că se poate conduce cinstit, fără interese meschine, fără afaceri murdare care îi sărăcesc pe oameni", a prezentat Firea.
De asemenea, Gabriela Firea a mai spus că trebuie ca PSD să se definească drept un "partid care muncește", prioritățile sale fiind educația, siguranța cetățenilor și sănătatea.
Potrivit acesteia, ultima "poruncă din crezul său" ar fi credința în generația sa, a celor de 40 de ani. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei