Geoană: "Viorel Hrebenciuc aduce doar acuze, fără probe"

de Carmen MOCANU Joi, 19 Martie 2015 115
Senatorul Mircea Geoană susține că Viorel Hrebenciuc, director al campaniei electorale din 2009, prin declarațiile făcute la Curtea de Apel București "aduce doar acuze, fără a prezenta nicio minimă dovadă".
Geoană precizează, într-un comunicat transmis redacției, că nu a fost implicat "în lucruri ilegale" și că, în ceea ce privește finanțarea campaniei electorale din anul 2009, nu a purtat personal discuții și nici nu l-a "trimis" pe Viorel Hrebenciuc să discute cu oameni de afaceri în vederea finanțării campaniei.
"Referitor la declarațiile făcute de Viorel Hrebenciuc astăzi în instanță, vreau să fac următoarele precizări: candidatul PSD la alegerile prezidențiale din 2009 nu s-a ocupat de finanțarea campaniei electorale. Domnul Hrebenciuc a fost director de campanie în 2009. Dacă domnul Hrebenciuc a făcut astfel de solicitări, ele au fost făcute din proprie inițiativă și fără să mă fi pus la curent cu astfel de demersuri. Nu am avut discuții cu niciun om de afaceri cu privire la finanțarea campaniei și nu l-am trimis pe Viorel Hrebenciuc să discute cu oameni de afaceri pentru finanțarea acesteia", afirmă Geoană.
Totodată, el susține că este "ciudat" faptul că Viorel Hrebenciuc "a ales să facă aceste declarații mincinoase" după ce a intervenit conflictul public între Mircea Geoană și Victor Ponta "pe care dl. Hrebenciuc l-a sprijinit începând cu Congresul PSD din 2010 și până în ziua de astăzi, și la o zi după ce a fost plasat în arest la domiciliu". 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei