Luni, 08 Iunie 2026

Ilie Bolojan face apel la Geoană și Lasconi să se retragă din cursa prezidențială

de Carmen MOCANU Duminică, 17 Noiembrie 2024 2721 1 min citire
Ilie Bolojan face apel la Geoană și Lasconi să se retragă din cursa prezidențială
Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor le-a cerut duminică, în cadrul întâlnirii regionale a PNL de la Cluj-Napoca, candidatului independent Mircea Geoană și candidatului USR Elena Lasconi să părăsească cursa pentru alegerile prezidențiale 2024. Bolojan a spus că trebuie „să găsească o soluție în al 11-lea ceas să nu fragmentăm voturile".
Duminică, Partidul Național Liberal (PNL) a organizat o întâlnire regională la Cluj-Napoca, unde lideri importanți ai partidului au lansat mesaje-cheie în perspectiva alegerilor prezidențiale. Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, și europarlamentarul Rareș Bogdan au subliniat necesitatea unei strategii unite pentru a susține candidatul liberal Nicolae Ciucă în cursa pentru funcția supremă în stat.
Ilie Bolojan a făcut un apel direct către liderii din spectrul politic: Nicolae Ciucă, Mircea Geoană și Elena Lasconi, cerându-le să găsească o soluție comună pentru a evita fragmentarea voturilor. „Fac un apel public către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană și Elena Lasconi să găsească o soluție în al 11-lea ceas să nu fragmentăm voturile pentru modernizarea României. Cei care nu se gândesc la istorie riscă să repete niște greșeli."
Bolojan a subliniat importanța votului util, îndemnând alegătorii să susțină PNL pentru valorile liberale și politicile care aduc eficiență și descentralizare. „Votul util este un vot pentru PNL și pentru valorile liberale. Dacă vrem să avem un stat eficient, dacă dorim o țară de încredere, cu reguli bune, PNL poate să facă aceste lucruri."
În cazul în care nu se va ajunge la o înțelegere politică, liderul bihorean a îndemnat alegătorii să voteze rațional: „Vă rog să votați pentru responsabilitate, experiență, bun simț. Vă rog să votați rațional și util – Nicolae Ciucă președinte."
Articolul anterior Doi octogenari, atacaţi în propria casă de cinci tineri cu vârste cuprinse între 13 şi 24 de ani
Articolul următor Acident rutier provocat de un bărbat de 79 de ani. Victimele au fost transportate la spital

Comentează știrea

George
17 noiembrie 2024

Să renunțe Ciuca ca e greu la comunicare

Nelu
17 noiembrie 2024

Nesimtitule , să se retragă ciuca

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei