Duminică, 07 Iunie 2026

Proiect de lege: Închisoare pentru ofensa adusă însemnelor naționale

de Carmen MOCANU Duminică, 11 Octombrie 2015 119 < 1 min citire
Închisoare pentru ofensa adusă însemnelor naționale
Parlamentari PSD și UNPR propun, într-un proiect de modificare a Codului Penal, reintroducerea pedepselor cu închisoare de la 1 an la 3 ani pentru infracțiunea de dispreț pentru însemnele naționale, considerând că dezincriminarea acestor fapte poate duce și la omiterea arborării drapelului României.
Potrivit proiectului, fapta săvârșită în public prin care se exprimă dispreț pentru însemnele României se va pedepsi cu închisoarea de la 1 an la 3 ani. Fapta săvârșită în public prin care se exprimă dispreț pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autoritățile se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Cei 36 de parlamentari PSD și UNPR care au inițiat proiectul precizează, în expunerea de motive, că în Codul Penal aflat în vigoare nu se află și prevederi de condamnare a persoanelor care manifestă dispreț față de însemnele României sau față de emblemele sau semnele de care se folosesc autoritățile de stat, așa cum era stipulat în vechiul Cod Penal, în articolul 236.
Proiectul se află în consultare publică la Senat din 6 octombrie. 
Taguri
Articolul anterior Stanislas Wawrinka a câștigat turneul de la Tokyo
Articolul următor Traian Băsescu: Nu știu, o să văd dacă o să candidez în PMP

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei