Până la epuizarea tuturor căilor de atac, Inspectoratul Teritorial de Stat în Construcții e în ograda PSD Constanța

de Ada CODĂU Vineri, 29 Mai 2009 1529
Cea mai disputată instituție deconcentrată din județul Constanța este, alături de Agenția pentru Protecția Mediului, Inspectoratul Teritorial de Stat în Construcții, zona Sud-Est. După ce echipele de negociere ale PD-L și PSD Constanța au tot avut divergențe de opinii vizavi de postul de conducere al instituției, fiecare dintre cele două partide de guvernământ susținând că fotoliul de director coordonator al ITSC îi revine, în conformitate cu protocolul semnat la nivel județean, democrat-liberalul Gigi Chiru și Ion Florentin au susținut, în cursul săptămânii trecute, proiectul de management pentru șefia Inspectoratului, etapă câștigată, potrivit rezultatelor publicate pe site-ul oficial al ISC, pe data de 20 mai, de Ion Florentin. Cu toate acestea, ordinul de numire al celui susținut de PSD Constanța pentru postul de director coordonator al ITSC a venit, potrivit declarațiilor lui Ion Florentin, abia în cursul zilei de 27 mai. Conform explicațiilor sale, ordinul e semnat de inspectorul general al Inspectoratului General de Stat în Construcții. De remarcat este, însă, faptul că termenul limită de numire a unui nou director la conducerea deconcentratei ar fi fost, potrivit prevederilor Ordonanței 37/2009, pe data de 25 mai, deci, cu două zile înainte de sosirea ordinului oficial de numire a lui Ion Florentin. Așa cum specifică Ordonanța, în termen de 32 de zile de la emiterea sa, posturile de directori coordonatori ai instituțiilor deconcentrate trebuie ocupate, ca urmare a evaluării unor proiecte de managament. Ion Florentin este arhitect și lucrează în cadrul ITSC de 11 ani. Pedeliștii, deciși să meargă "până în pânzele albe" Totodată, menționăm că, ulterior publicării rezultatelor, atât Gigi Chiru, cât și Dumitru Moinescu - cel din urmă vizând, prin susținerea proiectului de management, postul de director coordonator adjunct al ITSC - au făcut contestație. Ambele au fost, însă, respinse, Ion Florentin rămânând, deci, noul șef al instituției. Acest aspect a tulburat și mai mult apele în interiorul așa numitei coaliții PD-L – PSD Constanța, democrat-liberalii declarându-se extrem de nemulțumiți de rezultat și susținând, în continuare, că șefia ITSC le revine, potrivit aceluiași protocol invocat în ultima perioadă. Concret, liderul Organizației PD-L Constanța, senatorul Mircea Banias, a declarat că "PD-L este decis să meargă până în pânzele albe pentru a-și impune omul la conducerea Inspectoratului", el considerând că ocuparea postului de conducere de către cineva care se bucură de sprijinul pesediștilor "este un abuz". Banias a declarat, de asemenea, că "în continuare se negociază": "Încă se negociază, nu vrem să luăm în calcul alt post până nu lămurim mandatul de director coordonator", a precizat el. În conformitate cu declarațiile președintelui PD-L, zilele acestea au loc discuții și cu reprezentanți din conducerea națională a partidului pe marginea acestei disensiuni care, iată, pare să nu se mai termine. Cu toate acestea, menționăm că, potrivit datelor oficiale – rezultatele evaluării și ordinului de numire – Inspectoratul Teritorial de Stat în Construcții, zona Sud-Est rămâne, cel puțin până la epuizarea tuturor căilor de atac, în ograda PSD Constanța. Amintim că, în ceea ce privește șefia APM Constanța, proiectul de management al lui Senol Zevri a fost declarat, așa cum e specificat pe site-ul Agenției Naționale de Protecție a Mediului, admis. Rămâne, însă, de văzut când anume îi va parveni pedelistului ordinul de numire, act care ar trebui semnat, așa cum a declarat Zevri, de directorul Agenției Naționale, Mihail Fâtu.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei