Duminică, 07 Iunie 2026

Întrevedere a premierului Ponta cu Marele Cancelar al Ordinului Suveran de Malta

de Cuget Liber Miercuri, 21 Octombrie 2015 99 < 1 min citire
Întrevedere a premierului Ponta cu Marele Cancelar al Ordinului Suveran de Malta
Premierul Victor Ponta l-a primit, astăzi, la Palatul Victoria, pe Albrecht Freiherr von Boeselager, Mare Cancelar al Ordinului Suveran de Malta, context în care prim-ministrul și-a exprimat aprecierea față de proiectele umanitare desfășurate în România de acest ordin, în special prin intermediul Serviciului de Ajutor Maltez. 
Premierul a exprimat disponibilitatea Guvernului de a sprijini dezvoltarea acestor programe, potrivit unui comunicat de presă al Biroului de presă al Executivului transmis redacției. 
De asemenea, a fost evidențiată atenția acordată de Ordinul Suveran de Malta proiectelor dedicate comunităților rome, în special proiecte de incluziune socială și educație, acestea reprezentând o prioritate promovată de Guvernul României, potrivit comunicatului. 
"Premierul Victor Ponta a evidențiat contribuția financiară și logistică a României alocată pentru problematica migrației, precum și preocupările Guvernului pentru consolidarea unor parteneriate cu organizații ale societății civile pentru a consolida această contribuție", informează Guvernul. 
Taguri
Articolul anterior Sute de pachete de tigări confiscate de oamenii legii, în Vama Veche
Articolul următor Aleșii locali din Constanța stabilesc prețul de facturare a energiei termice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei