Legea pensiilor speciale, discutată în Birourile Permanente Reunite

de Carmen MOCANU Miercuri, 02 Septembrie 2015 112
Vicepreședintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, susține că solicitarea președintelui Klaus Iohannis privind reexaminarea legii prin care se instituie indemnizația specială pentru parlamentari a făcut obiectul unei discuții în ședința Birourilor permanente reunite ale Parlamentului de marți, proiectul legislativ fiind înaintat Comisiei de specialitate pentru întocmirea raportului. 
Potrivit acestuia, cererea de reexaminare ar putea intra pe ordinea de zi a plenului comun al Senatului și Camerei Deputaților în termen de 30 de zile. 
"Proiectul legii pensiilor speciale s-a discutat în ședința comună de ieri (marți — n.r.) a Birourilor permanente. A fost repartizat, trimis la Comisia care se ocupă de acest act normativ. Urmează ca aceasta să prezinte raportul pentru cererea de reexaminare și, spun eu, în termen de 30 de zile va ajunge în plenul comun. E o chestiune care ține de plenul comun, nu ține de plen separat", a explicat Chelaru, la finalul ședinței Biroului permanent al Senatului de miercuri, citat de Agerpres. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei