LIVE TEXT. Eveniment important la USR Constanţa. Sunt abordate subiecte de interes local

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 07 Iulie 2023 847
Semiran Abdurefi: "Anul trecut am mers în tribunal pentru revocarea unui proiect de hotărâre local. Cel care privește dezvoltarea durabilă a stațiunilor din jurul Mangaliei. Acest proiect anulează PUG-ul Mangaliei. Acest proiect permite dezvoltatorilor imobiliari să construiască în spațiile verzi. Acest lucru a dus la aprobarea unor autorizații de construire. În primă instanță am câștigat acest proces. Vom vedea ce va face Consiliul Local"

Remus Negoi: "Faptul că acest proces a fost câștigat este un semnal pozitiv pentru că implicarea oamenilor duce la rezultate foarte bune. Eu vreau să vorbesc foarte mult despre o inițiativă pe care am depus-o de curând, cea privind gestionarea deșeurilor provenite din construcții și demolări. Este pentru prima dată când o lege arată așa ceva. Noi am văzut cu ochii noștri ce se poate întâmpla cu aceste deșeuri. Ele sunt depozitate alandala. Vrem să existe responsabilități clare care să stabilească modul în care aceste deșeuri sunt preluate, transportate și foarte important reciclate. Normele pur tehnice vor trebui sa stabilească felul în care vor fi utilizate aceste deșeuri"

Stelian Ion: "În calitate de președinte al USR Constanța am fost nevoit să înaintez o plângere penală. Am trimis către Parchetul General un denunț legat de vânzarea pe care o considerăm ilegală a unui teren de plajă vândut de către Vergil Chițac către Ion Dumitrache. Am avertizat că această vânzare vizează un bun care este în patrimoniul statului. Este inadmisibil ca în 2023 să asistăm la practici la care recurgeți pe vreme președinții în Constanța care vindeau bucăți de plaja unor clienți. Noi am avertizat. Nici primarul și nici consilierii nu au ținut cont de ceea ce am spus, ca atare am formulat această plângere penală. Vinovații vor fi identificați de către organele judiciare. Începând cu anii 2005-2010 s-au săvârșit falsuri intelectuale. Au existat multe acte. Am așteptarea de la aceste organe să se aplece așa cum ar trebui asupra acestei spețe. De orice porțiune de plajă din România trebuie să se bucure orice cetățean.
Stelian Ion: "USR a luptat pentru înființarea unei structuri care să investigheze ceea ce se întâmplă cu mediul. Există poluare, s-au defrișat păduri întregi, astfel încât toate aceste probleme trebuie să găsească un răspuns din partea statului român. Trebuie să se aplice legea penală. De-a lungul timpului nu a fost deslușit nimic. Doar înființarea unei structuri specializate, numai așa putem pune capăt acestor infracțiuni. Am văzut zilele trecute pe luciul apei în Constanța multe nereguli. Vorbim de încălcări grave ale legislației de mediu. Nu au reușit să pună capăt acestui fenomen infracțional. O structură specializată ar responsabiliza foarte mult procurorii. Ar avea specialiști și ar putea să țină în frâu acest fenomen infracțional. Nu este o lege a USR pentru USR. Este pentru roata România"


xxx

În aceste momente, la sediul USR Constanța din bd. Mamaia nr. 13, are loc o conferință de presă în care vor fi abordate mai multe subiecte de interes local, precum formularea unei plângeri penale împotriva vânzării de către Primăria Constanța a unei bucăți de plajă din stațiunea Mamaia către firma șefului PSD, Ion Dumitrache, anularea în primă instanță a HCL 134/2021 Mangalia prin care se aproba ca, pe terenurile mai mari de 2.000 de metri pătrați (inclusiv spații verzi), orice investitor să poată ridica clădiri de peste 9 etaje, propunerea USR de înființare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu sau Legea reciclării deșeurilor din construcții și demolări.

La eveniment participă președintele USR Constanța, deputatul Stelian Ion, președintele USR Mangalia, Semiran Abdurefi și senatorul USR, Remus Negoi.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei