Lucian Băluț, social-democratul propus de PSD Constanța pentru un loc pe lista candidaților la alegerile europarlamentare a declarat, ieri, pentru "Cuget Liber", că o candidatură pe un loc neeligibil nu îl încântă, dar că, "în calitate de membru de partid și pentru a aduce voturi partidului" este dispus să intre în competiția pentru Parlamentul European.
- Publicitate -
"Personal, n-aș mai intra într-o campanie electorală dacă nu îmi regăsesc numele pe unul dintre locurile eligibile. O campanie este ca o piesă de teatru, ori de la locurile 14, 15 încolo consider că n-are rost. Cu toate acestea, însă, în cazul în care colegii mei consideră că trebuie să candidez, voi candida", a explicat fostul deputat Lucian Băluț. El a ținut să menționeze și că, deși în opinia lui un loc neeligibil nu reprezintă tocmai un motiv puternic pentru a intra în campania pentru PE, nu condiționează partidul: "Ca om, recunosc, n-aș candida pe locul 15, dar asta nu înseamnă că eu condiționez în vreun fel PSD-ul sau pe colegii mei", a atras atenția Băluț, fost aspirant la un mandat de deputat pe Colegiul 2 la alegerile parlamentare din 30 noiembrie.
De menționat este și că, potrivit unor surse din interiorul PSD, social-democrații constănțeni fac lobby la centru pentru ca Băluț să prindă unul dintre primele zece locuri de pe lista de candidați la Parlamentul European.