Numărătoarea inversă a început! În sensul acesta, de alegerile pentru Parlamentul European nu ne mai despart decât 39 de zile. Interesant de remarcat este, din acest punct de vedere, ce poziție adoptă principalele partide de pe scena politică tomitană, mai ales dacă avem în vedere faptul că niciunul dintre ele nu a reușit să-și impună un candidat în primele zece locuri, singurele considerate eligibile.
- Publicitate -
Dacă PD-L și PSD Constanța își anunțaseră, inițial, susținerea pentru Adrian Manole, respectiv Lucian Băluț, cele două partide au anunțat ulterior că, din moment ce aceștia nu se regăseau pe un loc eligibil, au fost retrași de pe liste.
Acest lucru a dat naștere unei oarecare dezamăgiri în rândul pedeliștilor constănțeni, dat fiind faptul că, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, Organizația PD-L Constanța a reușit să obțină un scor bun, reabilitându-se astfel după eșecul de la locale. În ceea ce îi privește pe pesediști, se pare că, la Constanța, faptul că fostul deputat Lucian Băluț nu s-a regăsit pe listele finale ar fi creat tensiuni în partid. Și asta pentru că, în contextul în care Organizația PSD Constanța a înregistrat, atât la alegerile generale, cât mai ales la cele locale din iunie anul trecut un scor foarte bun, al doilea după București, pesediștii de la malul mării erau convinși că-și vor impune omul.
Un caz aparte este cel al liberalilor constănțeni, partid aflat în opoziție, în sensul în care, dacă democrat-liberalii au anunțat oficial că, deși nu au un candidat de la Constanța, se vor implica intens în campania electorală pentru Parlamentul European, iar pesediștii au lăsat, și ei, de înțeles că vor chema electoratul la vot, PNL nu dă semne, cel puțin până la momentul actual, că pregătirile pentru europarlamentare ar fi o prioritate. Acest fapt este cu atât mai ciudat cu cât liberalii au anunțat că PNL Constanța o susține, în lupta pentru un mandat de eurodeputat, pe Ramona Mănescu, ocupantă a locului patru pe listă și, mai mult decât atât, un candidat propriu, aflat, e drept, pe un loc neeligibil. Este vorba, concret, despre consilierul județean PNL Doina Eufrosina Carp, care ocupă locul 26 pe listă.
Așadar, se pare că pentru con-stănțenii cu drept de vot și nu numai, modul în care cele trei partide politice se vor implica (dacă se vor implica realmente) în lupta pentru fotoliile de deputați europeni va constitui un studiu de caz aparte.
Redăm, mai jos, primele zece locuri ocupate de candidații fiecărui partid în parte, așa cum au fost ele publicate pe site-ul Biroului Electoral Central pentru alegerile din 7 iunie 2009.
PD-L
Theodor-Dumitru Stolojan
Monica-Luisa Macovei
Traian Ungureanu
Cristian-Dan Preda
Marian-Jean Marinescu
Iosif Matula
Sebastian-Valentin Bodu
Constantin-Petru Luhan
Rareș-Lucian Niculescu
Oana-Elena Antonescu
Alianța Electorală PSD+PC
Adrian Severin
Rovana Plumb
Ioan-Mircea Pașcu
Adriana-Silvia Țicău
Daciana-Octavia Sârbu
Corina Crețu
Victor Boștinaru
Sabin-George Cutaș
Sorin-Cătălin Ivan
Ioan Enciu
PNL
Norica Nicolai
Adina-Ioana Vălean
Renate Weber
Ramona-Nicole Mănescu
Cristian-Silviu Bușoi
Ben-Oni Ardelean
Ioan Ovidiu Silaghi
Magor-Imre Csibi
Cătălin Țurliuc
Cristian Cojocaru