Marian Preda, propus la conducerea "Mișcării Populare"

de Carmen MOCANU Marţi, 02 Aprilie 2013 182
Marian Preda, decanul Facultății de sociologie din cadrul Universității București, a primit propunerea de a fi președintele Fundației "Mișcarea Populară", urmând să ia o decizie în acest sens în zilele următoare.
"Încă nu am dat un răspuns, o să-l dau în cel mai scurt timp. Sunt onorat de propunerea care mi s-a făcut de curând. Voi reflecta și în cel mai scurt timp voi da un răspuns", a declarat luni, pentru AGERPRES, decanul Facultății de sociologie.
El a precizat că a trimis la începutul săptămânii trecute o cerere de adeziune la Fundație iar la scurt timp a fost invitat de fondatorii ei la o discuție și i s-a propus să preia conducerea acesteia, "cel puțin pentru prima etapă".
Potrivit Agerpres, Preda a afirmat că înainte de a lua o decizie trebuie să se gândească la propunere, să vadă ce implică respectiva funcție și să se consulte cu persoanele apropiate lui.
El s-a declarat încrezător în șansele Fundației "Mișcarea Populară" de a produce o schimbare pozitivă în rândul societății românești.
"Sunt convins că este nevoie de o coagulare a resurselor din societatea civilă, a competențelor din societatea civilă și sunt convins că Mișcarea Populară va face asta", a punctat Marian Preda.
Întrebat despre șansele ca fundația să se transforme la un moment dat într-o formațiune politică, Preda a afirmat că această discuție trebuie purtată la vremea potrivită. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei