Sfârșitul de săptămână va aduce social democraților lămuriri legate de drumul partidului de acum înainte. Timp de două zile, 20 și 21 martie, delegații PSD se vor întâlni și vor dezbate modificările la statut, vor desemna președintele acestui for și vor stabili agenda partidului până în 2019. Eșecul partidului la ultimele alegeri de anul trecut a stârnit o serie de nemulțumiri la nivel național în rândurile membrilor din teritoriu. Deși au cerut schimbarea conducerii, liderul partidului Victor Ponta a ales să rămână la șefia PSD. Mai mult, șeful social democraților a propus ca toți membrii care sunt condamnați sau trimiși în judecată să fie suspendați. Ponta propune ca toți acei membrii care au probleme cu Justiția să facă un pas înapoi, dar la Consiliul Național de vineri membrii PSD din teritoriu vor afla amănunte. Părerile în interiorul partidului sunt împărțite pentru că, susțin anumiți lideri ai partidului, nu e corect să renunți la un post doar pentru că cineva face plângere penală împotriva ta.
- Publicitate -
Secretarul executiv al PSD Constanța, Cristinel Dragomir, a declarat că așteaptă cu interes acest Consiliu pentru că trebuie să se limpezească lucrurile. "Mi se pare absurd să mă retrag din toate funcțiile dacă cineva îmi face o plângere!", a subliniat Dragomir. Delegația constănțeană va fi reprezentată la Consiliul Național de 27 de membri. Astfel, vineri, social democrații vor afla exact ce modificări vor trebui să facă la statut. În prima zi, se va discuta în cadrul unor ateliere de lucru pe marginea statutului. Amintim că după Consiliul Național din acest week-end vor avea loc alegeri în toate structurile partidului, pornind de jos, de la organizația de comună, de scară de bloc, până la municipii, județe. Odată finalizate alegerile, membrii PSD se vor pregăti de congresul național, care va avea loc până la sfârșitul anului.