Miercuri se stabilește componența comisiilor de la CJC

de Carmen MOCANU Luni, 04 Iulie 2016 127
Consilierii județeni se reunesc, miercuri, 6 iulie, în cadrul unei ședințe ordinare, întâlnirea urmând să aibă loc de la ora 13.00, în sala "Remus Opreanu" din cadrul Palatului Administrativ.

Potrivit inițiatorului, președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu, pe ordinea de zi se află două proiecte de hotărâri. Primul dintre acestea vizează completarea CJC, fiind vorba despre investirea în funcție și depunerea jurământului de către liberalul Marian Crușoveanu care a lipsit de la prima ședință. Cel de-al doilea proiect privește constituirea comisiilor de specialitate ale Consiliului Județean Constanța. 

În ceea ce privește comisiile de specialitate din cadrul CJC, acestea vor fi nouă la număr, cu una mai mult față de cele existente. Noutatea o reprezintă Comisia de Relații cu Societatea Civilă și ONG-uri. Celelalte opt vor fi: Comisia de Buget Finanțe, Comisia de Inventar, Patrimoniu și Infrastructură, Comisia de Urbanism, Comisia de Mediu și Agricultură, Comisia Juridică, Ordine Publică și Situații de Urgență, Comisia de Sănătate și Protecție Socială, Comisia de Educație, Sport, Tineret și Turism și Comisia de Cultură, Culte și Monumente Istorice. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei