Duminică, 07 Iunie 2026

Ministrul Cătălin Drulă vrea să desfiinţeze Autoritatea de Reformă Feroviară

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 09 Mai 2021 231 < 1 min citire
Ministrul Cătălin Drulă vrea să desfiinţeze Autoritatea de Reformă Feroviară
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, ia în calcul să desfiinţeze Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF), declarându-se foarte nemulţumit de activitatea acestei instituţii.
El a spus că sunt discuţii în acest sens la nivel de Guvern şi de Coaliţie, o decizie urmând să se ia în perioada imediat următoare.
Sunt foarte nemulţumit de acest lucru - aici ar fi trebuit acum 3 sau 4 ani să fi început procesul de cumpărare a acestor trenuri. Acum ar fi trebuit să avem nişte rame noi. Totul e blocat, sunt foarte nemulţumit de această instituţie şi avem discuţii şi la nivelul coaliţiei şi în Guvern. Vom lua o decizie în perioada imediat următoare dacă vom mai continua şi dacă are sens să avem o instituţie separată, cu salariile ei, cu oamenii ei, în momentul în care nu produce ceea ce ar trebui să producă", a declarat Drulă, într-un interviu acordat la Antena 3. Întrebat dacă ia în calcul ca ARF să fie desfiinţată, şeful de la Transporturi a răspuns afirmativ.
Taguri
Articolul anterior Ce coincidenţă!
Articolul următor Volei / România a învins Estonia în primul meci al preliminariilor CE Under 17

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei