Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Minoritățile naționale propun republică parlamentară

de Carmen MOCANU Joi, 16 Mai 2013 62 1 min citire
Minoritățile naționale  propun republică parlamentară
Grupul deputaților minorităților naționale a depus, ieri, la comisia de revizuire a Constituției, propunerile de modificare a legii fundamentale, între acestea fiind și trecerea la republica parlamentară și un Parlament bicameral format din Camera Deputaților și Camera Regiunilor.
Liderul grupului, Varujan Pambuccian, a prezentat, într-o conferință de presă, aceste amendamente, arătând că minoritățile au avut discuții în acest sens cu toate grupurile parlamentare și că "simte că, de data aceasta, multe dintre propuneri vor deveni realitate".
Pambuccian a spus că minoritățile propun trecerea de la republica semiprezidențială la republica parlamentară, în care președintele este ales de către Parlament.
El a adăugat că întreaga construcție este centrată pe Parlament, care să fie bicameral, format din Camera Deputaților și Camera Regiunilor, cu atribuții diferite.
Minoritățile propun și renunțarea la ordonanțele de urgență și utilizarea lor numai în situații excepționale, cum ar fi stări de urgență, de război.
O altă propunere de modificare a Constituției este ca demiterea primului ministru să se poată face în urma adoptării unei moțiuni constructive de cenzură, care să menționeze și numele noului prim-ministru. Adoptarea moțiunilor simple ar avea drept consecință demiterea ministrului care se ocupă de domeniul respectiv, mai propun minoritățile.
Minoritățile propun și ca judecătorii să răspundă penal, civil, material, moral pentru îndeplinirea atribuțiilor cu rea credință.
Pambuccian a adăugat că propune și introducerea în Constituție a referirii la rezoluția de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.
Astfel, minoritățile consideră că articolul 1 alineatul 3 din Constituție ar trebui modificat astfel încât acesta să fie: "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, al principiilor rezoluției de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 și sunt garantate". 
Taguri
Articolul anterior A fost prelungit termenul pentru depunerea amendamentelor la Constituție
Articolul următor Ministrul Mariana Câmpeanu a majorat valoarea tichetelor de masă și de creșă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei