Reprezentanții Guvernului au luat, ieri, hotărârea privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Constanța de către Mustafa Levent Accoium. Acesta ocupa funcția de subprefect al județului Constanța din anul 2014.
- Publicitate -
Până să fie numit subprefect, Mustafa Levent Accoium a deținut funcția de inspector în cadrul Primăriei Constanța, Serviciul - Management Documente. El a absolvit Facultatea de Științe Economice, Finanțe și Contabilitate la Universitatea din Oradea în anul 2000 și deține un master în Administrație și Guvernare la Facultatea de Drept a Universității "Ovidius" din Constanța.
În momentul de față, Prefectura Constanța are în grilă două funcții de subprefect, însă ambele posturi sunt libere.