Muzeu sătesc în comuna Ostrov

de Carmen MOCANU Marţi, 19 Iulie 2011 435
Administrația publică locală din Ostrov pregătește documentația pentru licitația în urma căreia vor începe lucrările la Muzeul Satului. Proiectul a fost depus pe Axa 3.2.2., în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, proiect integrat și declarat eligibil și finanțabil. Potrivit primarului Niculae Dragomir, este vorba despre un proiect derulat prin Ministerul Agriculturii, a cărui valoare totală ajunge la 2,5 milioane de euro. Pe lângă înființarea unui muzeu al satului, proiectul mai presupune realizarea unui sistem de canalizare și a unei stații de epurare, construcția unei grădinițe cu o capacitate de 120 de locuri, asfaltarea a 1,5 kilometri de străzi, precum și introducerea, pe o lungime de 300 de metri liniari, a unei conducte de alimentare cu apă.În ceea ce privește realizarea Muzeului Satului din Ostrov, primarul spune că acesta va găzdui o serie de exponate tradiționale, specifice satului dobrogean, cum ar fi costume populare, un război de țesut, unelte de lucrat pământul, precum și utilaje de stors strugurii.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei