Nereguli la vot, în Constanța!

de Carmen MOCANU Duminică, 16 Noiembrie 2014 435
Alianța Creștin-Liberală Constanța a depus contestații astăzi, 16 noiembrie a.c., la Biroul Electoral Județean Constanța cu privire la o serie de nereguli privind desfășurarea procesului electoral. 

Astfel, în orașul Năvodari, pe ecranul digital amplasat la intersecția străzilor Constanței cu Albinelor, erau difuzate clipuri electorale ale candidatului PSD Victor Ponta, după încheierea campaniei electorale. Acest fapt contravine prevederilor art.41, alin. 11 din Legea 370/2004, care specifică faptul că "după încheierea campaniei electorale se interzice difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice ori private, precum și prin intermediul unor vehicule special amenajate". 

În susținerea contestației, ACL Constanța a depus la BEJ fotografii și o filmare video cu panoul digital pe care se difuza clipul electoral după încheierea campaniei electorale.

Cea de-a doua contestație a Alianței Creștin-Liberale Constanța se referă la o situație petrecută în Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța. Printr-o sesizare telefonică, un pacient internat în instituția medicală a informat că mai multe asistente au colectat cărțile și buletinele de identitate ale persoanelor internate în vederea votării în numele acestora la urna mobilă.

Față de cele sesizate, ACL Constanța a solicitat Biroului Electoral Județean luarea de măsuri urgente în vederea împiedicării fraudării votului.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei