Președintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat ieri că moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Boc II va fi semnată numai de parlamentarii PNL și de cei ai Uniunii, demersul fiind necesar acum pentru a "bloca" activitatea Guvernului.
- Publicitate -
"Decizia grupurilor este că vom semna doar cu PNL, ca partide de opoziție, care consideră că pentru acest dezastru sunt responsabili pedeliștii, dar și pesediștii", a explicat Kelemen, care s-a arătat însă încrezător că și parlamentarii PSD vor vota textul împotriva Cabinetului Boc II.
PSD a anunțat, tot ieri, prin Mircea Geoană că a decis să susțină o moțiune de cenzură împotriva Cabinetului Boc II.